Sterilizarea la animalele de companie
Ce este sterilizarea și când este indicată?
Sterilizarea este una dintre cele mai responsabile decizii pe care un proprietar de animale de companie o poate lua. Această procedură contribuie la sănătatea patrupezilor pe termen lung, prin prevenirea unor afecțiuni serioase.
Practic, sterilizarea este o procedură chirurgicală care împiedică reproducerea animalelor de companie. Este indicată diferit în funcție de specie, rasă, vârstă și starea generală de sănătate a patrupedului și trebuie realizată conform recomandării medicului veterinar.
Astfel, în cazul motanilor, sterilizarea este recomandată după vârsta de un an, iar pentru femele procedura este indicată la vârsta de 5 – 6 luni.
La cățeii de talie mică și medie e indicat ca femelele să fie sterilizate la 5-6 luni, până la primul estru (cliclul menstrual), iar masculii după vârsta de 1 an.
Ce presupune procedura de sterilizare?
Sterilizarea este o procedură diferită pentru femele și masculi. În cazul femelelor procedura de sterilizare implică îndepărtarea ovarelor și a uterului (ovariohisterectomie). Intervenția presupune accesarea cavității abdominale, iar recuperarea poate dura câteva zile.
Pentru masculi, castrarea presupune îndepărtarea testiculelor (orhidectomie), procedură mai puțin invazivă, decât în cazul femelelor, cu o recuperare mult mai rapidă.
Ce se intâmplă după intervenția de sterilizare?
După finalizarea procedurii, patrupedul va rămâne sub supraveghere atentă într-o unitate de terapie intensivă. Acolo i se vor administra fluide și tratament intravenos pentru a preveni durerea și disconfortul, fiind monitorizat îndeaproape de o echipă specializată în cadrul clinicii. De obicei, patrupedul poate fi externat a doua zi, moment în care vei continua tratamentul prescris de medicul veterinar și vei reveni la controale periodice, conform recomandărilor acestuia.
De asemenea, dieta companionului tău va necesita ajustări. Medicul veterinar îți va oferi cele mai potrivite recomandări pentru o alimentație echilibrată, adaptată noilor nevoi ale patrupedului.
Cum îți pregătești patrupedul pentru procedură?
Pregătirea corectă contribuie la succesul intervenției, la evitarea complicațiilor postoperatorii și la o recuperare optimă.
Sterilizarea este o intervenție chirurgicală de mare complexitate, (în cazul femelelor), care se realizeză sub anestezie generală. Astfel, înainte de procedură, este esențial un screening complet al animalului de companie: consult general, ecografie abdominală, examen cardiologic, analize de biochimie și hematologie. De asemenea, cu 8-12 ore înainte de procedură, medicul veterinar va recomanda postul alimentar.
De ce să alegi clinica veterinară Sky Vet
La Sky Vet, suntem preocupați de confortul animalului tău de companie și de sănătatea lui, pe termen lung. Ne asigurăm că prietenul tău blănos are parte de o echipă de specialiști - medici cu experiență vastă în chirurgie veterinară și anesteziologie. Utilizăm echipamente moderne cu tehnologie avansată, care ne ajută la o bună gestionare intra și postoperator și la oferirea unei îngrijiri personalizate pentru fiecare pacient. Ne asigurăm ca patrupedul se va recupera rapid, prin inițierea unui protocol postoperator, care minimizează disconfortul și accelerează vindecarea.
Listă prețuri sterilizare
Sterilizare câine 0-10 kg | 300 lei |
Taxa per kg sterilizare câine >10 kg | 5 lei |
Sterilizare cățea 0-10 kg | 380 lei |
Taxa per kg sterilizare cățea >10 kg | 5 lei |
Sterilizare motan | 300 lei |
Sterilizare pisică | 370 lei |
Sterilizare iepure femelă | 450 lei |
Sterilizare iepure mascul | 380 lei |
Ce spun clienții
Întrebări frecvente
-
Intervenția chirugicală poate dura între 30-60 minute, în funcție de specie, sex și de complexitatea cazului.
-
Ca în orice procedură chirurgicală, există riscuri minime, asociate anesteziei generale. Minimizăm aceste riscuri, prin evaluări preoperatorii riguroase și monitorizare atentă, după intervenție.
-
Recuperarea variază între 7 și 14 zile. Majoritatea patrupezilor revin la activitățile normale în câteva zile, dar trebuie monitorizate pentru a preveni complicațiile.
-
Procedura se efectuează sub anestezie generală, iar analgezicele postoperatorii asigură confortul animalului de companie.
-
Amânarea poate crește riscul unor afecțiuni precum infecții uterine (piometru) la femele, sau tumori testiculare la masculi, alături de comportamente nedorite.